Emoțiile exercită o forță incredibil de puternică asupra comportamentului uman. Emoțiile puternice vă pot determina să luați măsuri pe care s-ar putea să nu le efectuați în mod normal sau să evitați situațiile de care vă bucurați. De ce avem exact emoții? Ce ne face să avem aceste sentimente? Cercetătorii, filozofii și psihologii au propus diferite teorii pentru a explica cum și de ce se află în spatele emoțiilor umane.
Ce este emoția?
În psihologie, emoția este adesea definită ca o stare complexă de sentiment care are ca rezultat schimbări fizice și psihologice care influențează gândirea și comportamentul. Emoționalitatea este asociată cu o serie de fenomene psihologice, inclusiv temperament, personalitate, dispoziție și motivație. Potrivit autorului David G. Myers, emoția umană implică „… excitare fiziologică, comportamente expresive și experiență conștientă”.
Teoriile emoției
Teoriile majore ale emoției pot fi grupate în trei categorii principale: fiziologice, neurologice și cognitive.
- Teorii fiziologice sugerează că răspunsurile din interiorul corpului sunt responsabile pentru emoții.
- Teorii neurologice propuneți că activitatea din creier duce la răspunsuri emoționale.
- Teorii cognitive susține că gândurile și alte activități mentale joacă un rol esențial în formarea emoțiilor.
Teoria evolutivă a emoției
Naturalistul Charles Darwin a propus că emoțiile au evoluat deoarece erau adaptative și permiteau oamenilor și animalelor să supraviețuiască și să se reproducă. Sentimentele de dragoste și afecțiune îi determină pe oameni să-și caute prieteni și să se reproducă. Sentimentele de frică îi obligă pe oameni fie să lupte, fie să fugă de sursa pericolului.
Conform teoriei evolutive a emoției, emoțiile noastre există, deoarece acestea joacă un rol adaptativ. Emoțiile îi motivează pe oameni să răspundă rapid la stimulii din mediu, ceea ce ajută la îmbunătățirea șanselor de succes și supraviețuire.
Înțelegerea emoțiilor altor oameni și animale joacă, de asemenea, un rol crucial în siguranță și supraviețuire. Dacă întâlniți un animal șuierător, scuipător și gheară, este posibil să vă dați seama rapid că animalul este speriat sau defensiv și îl lăsați în pace. Prin posibilitatea de a interpreta corect afișările emoționale ale altor persoane și animale, puteți răspunde corect și evita pericolul.
Teoria emoției James-Lange
Teoria James-Lange este unul dintre cele mai cunoscute exemple de teorie fiziologică a emoției. Propusă independent de psihologul William James și fiziologul Carl Lange, teoria emoției James-Lange sugerează că emoțiile apar ca urmare a reacțiilor fiziologice la evenimente.
Această teorie sugerează că a vedea un stimul extern duce la o reacție fiziologică. Reacția ta emoțională depinde de modul în care interpretezi acele reacții fizice.
De exemplu, să presupunem că te plimbi prin pădure și vezi un urs grizzly. Începi să tremuri și inima ta începe să alerge. Teoria lui James-Lange vă propune să concluzionați că sunteți înspăimântați („tremur. Prin urmare, mi-e teamă”). Conform acestei teorii a emoției, nu tremuri pentru că ești speriat. În schimb, te simți înspăimântat pentru că tremuri.
Teoria emoției Cannon-Bard
O altă teorie fiziologică bine cunoscută este teoria emoției Cannon-Bard. Walter Cannon nu a fost de acord cu teoria emoției James-Lange din mai multe motive. În primul rând, a sugerat el, oamenii pot experimenta reacții fiziologice legate de emoții fără a simți efectiv acele emoții. De exemplu, inima ta s-ar putea să zboare pentru că ai făcut exerciții fizice, nu pentru că ți-e frică.
Cannon a sugerat, de asemenea, că răspunsurile emoționale apar mult prea repede pentru a fi pur și simplu produse ale stărilor fizice. Când întâmpinați un pericol în mediul înconjurător, veți simți adesea frică înainte de a începe să experimentați simptomele fizice asociate cu frica, cum ar fi strângerea mâinilor, respirația rapidă și inima în cursă.
Cannon și-a propus prima dată teoria în anii 1920, iar opera sa a fost ulterior extinsă de fiziologul Philip Bard în anii 1930. Conform teoriei emoției Cannon-Bard, simțim emoții și experimentăm reacții fiziologice cum ar fi transpirație, tremur și tensiune musculară simultan.
Mai precis, teoria propune că emoțiile rezultă atunci când talamusul trimite un mesaj creierului ca răspuns la un stimul, rezultând o reacție fiziologică. În același timp, creierul primește și semnale care declanșează experiența emoțională. Teoria lui Cannon și Bard sugerează că experiența fizică și psihologică a emoției se întâmplă în același timp și că una nu o provoacă pe cealaltă.
Teoria Schachter-Singer
Cunoscută și sub numele de teoria cu doi factori a emoției, teoria Schachter-Singer este un exemplu de teorie cognitivă a emoției. Această teorie sugerează că excitarea fiziologică are loc mai întâi, iar apoi individul trebuie să identifice motivul pentru care această excitare este experimentată și etichetată ca o emoție. Un stimul duce la un răspuns fiziologic care este apoi interpretat și etichetat cognitiv, rezultând o emoție.
Teoria lui Schachter și Singer se bazează atât pe teoria lui James-Lange, cât și pe teoria Cannon-Bard. La fel ca teoria lui James-Lange, teoria Schachter-Singer propune ca oamenii să deducă emoții pe baza răspunsurilor fiziologice. Factorul critic este situația și interpretarea cognitivă pe care oamenii o folosesc pentru a eticheta acea emoție.
La fel ca teoria Cannon-Bard, teoria Schachter-Singer sugerează, de asemenea, că răspunsurile fiziologice similare pot produce emoții variate. De exemplu, dacă aveți o inimă în cursă și transpirați palmele în timpul unui examen important, probabil veți identifica emoția ca fiind anxietate. Dacă întâmpinați aceleași răspunsuri fizice la o întâlnire, ați putea interpreta acele răspunsuri ca dragoste, afecțiune sau excitare.
Teoria evaluării cognitive
Conform teoriilor de evaluare a emoției, gândirea trebuie să apară mai întâi înainte de a experimenta emoția. Richard Lazarus a fost un pionier în acest domeniu al emoției, iar această teorie este adesea menționată ca teoria lui Lazarus a emoției.
Conform acestei teorii, succesiunea evenimentelor implică mai întâi un stimul, urmat de gândire, care apoi duce la experiența simultană a unui răspuns fiziologic și a emoției. De exemplu, dacă întâlnești un urs în pădure, ai putea începe imediat să crezi că te afli într-un mare pericol. Acest lucru duce apoi la experiența emoțională a fricii și la reacțiile fizice asociate cu răspunsul de luptă sau fugă.
Teoria Facial-Feedback a Emoției
Teoria feedback-ului facial al emoțiilor sugerează că expresiile faciale sunt conectate la experimentarea emoțiilor. Charles Darwin și William James au remarcat de la început că uneori răspunsurile fiziologice au avut adesea un impact direct asupra emoției, mai degrabă decât simpla consecință a emoției.
Susținătorii acestei teorii sugerează că emoțiile sunt direct legate de modificările mușchilor feței. De exemplu, persoanele care sunt forțate să zâmbească plăcut la o funcție socială vor avea un timp mai bun la eveniment decât ar fi dacă s-ar fi încruntat sau ar fi purtat o expresie facială mai neutră.
Un cuvânt de la Verywell
În ciuda faptului că emoțiile influențează fiecare decizie pe care o luăm și modul în care vedem lumea, există încă mult mister în jurul motivului pentru care avem emoții. Cercetările asupra emoțiilor continuă să exploreze ce cauzează sentimente și cum ne afectează aceste sentimente.
