În psihologia socială, atribuirea este procesul de deducere a cauzelor evenimentelor sau comportamentelor. În viața reală, atribuirea este ceva ce facem cu toții în fiecare zi, de obicei fără conștientizarea proceselor subiacente și a prejudecăților care duc la inferențele noastre.
De exemplu, pe parcursul unei zile obișnuite, probabil că faceți numeroase atribuții despre propriul comportament, precum și pe cel al oamenilor din jurul vostru.
Când obțineți o notă slabă la un test, s-ar putea să învinuiți profesorul pentru că nu a explicat în mod adecvat materialul, respingând complet faptul că nu ați studiat. Atunci când un coleg de clasă obține o notă excelentă la același test, s-ar putea să atribui performanța sa bună norocului, neglijând faptul că are obiceiuri excelente de studiu.
Ce impact au cu adevărat atribuțiile pentru comportament asupra vieții tale? Atribuțiile pe care le faci în fiecare zi au o influență importantă asupra sentimentelor tale, precum și asupra modului în care gândești și relaționezi cu alte persoane.
Tipuri
De ce facem atribuții interne pentru unele lucruri în timp ce facem atribuții externe pentru altele? O parte din aceasta are legătură cu tipul de atribuire pe care este probabil să îl folosim într-o anumită situație. Biasurile cognitive joacă deseori și roluri majore.
Principalele tipuri de atribuții pe care le puteți folosi în viața de zi cu zi includ:
Atribuire interpersonală
Când spuneți o poveste unui grup de prieteni sau cunoscuți, este posibil să spuneți povestea într-un mod care vă plasează în cea mai bună lumină posibilă.
Atribuire predictivă
De asemenea, avem tendința de a atribui lucrurile în moduri care ne permit să facem predicții viitoare. Dacă mașina dvs. a fost vandalizată, ați putea atribui infracțiunea faptului că ați parcat într-un anumit garaj. Drept urmare, veți evita acel garaj de parcare în viitor pentru a evita alte vandalisme.
Atribuire explicativă
Folosim atribuții explicative pentru a ne ajuta să înțelegem lumea din jurul nostru. Unele persoane au un stil explicativ optimist, în timp ce altele tind să fie mai pesimiste.
Persoanele cu un stil optimist atribuie evenimente pozitive unor cauze stabile, interne și globale și evenimente negative unor cauze instabile, externe și specifice. Cei cu un stil pesimist atribuie evenimentele negative cauzelor interne, stabile și globale și evenimentele pozitive cauzelor externe, stabile și specifice.
Teorii
Psihologii au introdus, de asemenea, o serie de teorii diferite pentru a ajuta la înțelegerea în continuare a modului în care funcționează procesul de atribuire.
Teoria inferenței corespondentului
În 1965, Edward Jones și Keith Davis au sugerat că oamenii fac inferențe despre ceilalți în cazurile în care acțiunile sunt mai degrabă intenționate decât accidentale. Când oamenii îi văd pe ceilalți acționând în anumite moduri, ei caută o corespondență între motivele persoanei și comportamentele acesteia. . Inferințele pe care oamenii le fac atunci se bazează pe gradul de alegere, așteptarea comportamentului și efectele acelui comportament.
Teoria „bunului simț” a lui Heider
În cartea sa din 1958, „Psihologia relațiilor interpersonale”, Fritz Heider a sugerat ca oamenii să-i observe pe ceilalți, să-și analizeze comportamentul și să vină cu propriile explicații de bun simț pentru astfel de acțiuni.
Heider grupează aceste explicații fie în atribuții externe, fie în atribuții interne. Atribuțiile externe sunt cele atribuite forțelor situaționale, în timp ce atribuțiile interne sunt atribuite caracteristicilor și trăsăturilor individuale.
Tendințe și erori
Următoarele prejudecăți și erori pot influența, de asemenea, atribuirea.
Particularitatea actor-observator
Interesant este că, atunci când vine vorba de explicarea propriului comportament, avem tendința de a avea părtinirea opusă erorii fundamentale de atribuire. Când se întâmplă ceva, suntem mai predispuși să acuzăm forțele externe decât caracteristicile noastre personale. În psihologie, această tendință este cunoscută sub numele de prejudecată actor-observator.
Cum putem explica această tendință? Un motiv posibil este că pur și simplu avem mai multe informații despre propria noastră situație decât despre alte persoane. Când vine vorba de explicarea propriilor acțiuni, aveți mai multe informații despre dvs. și despre variabilele situaționale în joc. Când încercați să explicați comportamentul altei persoane, sunteți un pic dezavantajat; aveți doar informațiile care sunt ușor de observat.
Nu este surprinzător faptul că este mai puțin probabil ca oamenii să cadă victime ale discrepanței actor-observator cu oamenii pe care îi cunosc foarte bine. Deoarece știți mai multe despre personalitatea și comportamentul oamenilor de care sunteți apropiați, sunteți mai capabili să le luați punctul de vedere și să știți mai multe despre posibilele cauze situaționale ale comportamentelor lor.
Eroarea de atribuire fundamentală
Când vine vorba de alte persoane, avem tendința de a atribui cauze unor factori interni precum caracteristicile personalității și de a ignora sau minimiza variabilele externe. Acest fenomen tinde să fie foarte răspândit, în special în rândul culturilor individualiste.
Psihologii se referă la această tendință ca fiind eroarea fundamentală de atribuire; chiar dacă variabilele situaționale sunt foarte probabil prezente, atribuim în mod automat cauza caracteristicilor interne.
Eroarea fundamentală de atribuire explică de ce oamenii dau vina pe alte persoane pentru lucruri asupra cărora de obicei nu au control. Termenul de învinuire a victimei este adesea folosit de psihologii sociali pentru a descrie un fenomen în care oamenii dau vina pe victimele nevinovate ale infracțiunilor pentru nenorocirea lor.
În astfel de cazuri, oamenii pot acuza victima că nu se protejează de eveniment, comportându-se într-un anumit mod sau nu luând măsuri de precauție specifice pentru a evita sau preveni evenimentul.
Exemple în acest sens includ acuzarea victimelor violurilor, supraviețuitorilor violenței domestice și răpirea victimelor de comportament într-un mod care le-a provocat cumva atacatorii. Cercetatorii sugereaza ca prejudecata retrospectiva determina oamenii sa creada din greseala ca victimele ar fi trebuit sa fie capabile sa prezica evenimente viitoare si, prin urmare, sa ia masuri pentru a le evita.
Auto-servire prejudecată
Gândiți-vă la ultima dată când ați primit o notă bună la un examen de psihologie. Șansele sunt că v-ați atribuit succesul intern factori. „Am făcut bine pentru că sunt deștept” sau „Am făcut bine pentru că am studiat și am fost bine pregătit” sunt două explicații obișnuite pe care le-ați putea folosi pentru a justifica performanța testului.
Ce se întâmplă atunci când primești o notă slabă? Psihologii sociali au descoperit că, în această situație, este mai probabil să atribui eșecul tău extern forțelor. De exemplu, scuzele pe care le poate veni un student pentru a explica performanța lor slabă includ:
- „Am eșuat, deoarece profesorul a inclus întrebări truc.”
- „Sala de clasă era atât de fierbinte încât nu mă puteam concentra”.
Observați că ambele explicații dau vina pe forțe exterioare, mai degrabă decât pe acceptarea responsabilității personale.
Psihologii se referă la acest fenomen drept prejudecată de auto-servire. Deci, de ce suntem mai predispuși să ne atribuim succesul caracteristicilor noastre personale și să dăm vina pe variabilele externe pentru eșecurile noastre? Cercetătorii cred că acuzarea factorilor externi de eșecuri și dezamăgiri ajută la protejarea stimei de sine.
