Auto-handicapul implică implicarea în comportamente care vă sabotează șansele de reușită. De ce ar face oamenii lucruri care i-ar putea face să aibă mai multe eșecuri? Cu toții vrem să ne simțim bine cu noi înșine, dar cercetătorii au descoperit că uneori mergem atât de departe încât să ne rănim șansele de succes pentru a evita asumarea responsabilităților pentru eșecurile noastre.
Când se confruntă cu un examen important, de exemplu, studenții ar putea sta toată noaptea afară pentru a evita studiul. Apoi, când se descurcă prost, pot da vina pe scorurile lor proaste pentru prietenii lor pentru că i-au ținut târziu, mai degrabă decât pentru propria lor lipsă de inteligență.
Pur și simplu, auto-handicapul permite oamenilor să găsească o sursă externă de vină pentru eventualele eșecuri. Deși aceasta poate fi o strategie eficientă pentru protejarea stimei de sine, poate avea în mod înțeles un impact semnificativ negativ asupra succesului.
Să aruncăm o privire mai atentă de ce se întâmplă auto-handicapul și rezultatele potențiale ale acestui comportament.
De ce oamenii se auto-handicapează?
Psihologii au descoperit că avem cu toții o puternică nevoie de a da vina pe eșecurile noastre forțelor externe, în timp ce ne acordăm credit personal pentru succesele noastre. Acest comportament ne protejează stima de sine, dar ne poate face și să facem lucruri care, de fapt, ne fac să avem mai puține șanse de a reuși.
Această tendință este cunoscută sub numele de auto-handicap, definită ca o acțiune sau o alegere de auto-sabotare care împiedică oamenii să își asume responsabilitatea personală pentru rezultate. În esență, oamenii creează obstacole, astfel încât eventualele eșecuri să poată fi apoi acuzate acestor forțe exterioare. Eșecul poate duce la disconfort atunci când oamenii își dau seama că propria lor lipsă de abilitate sau pregătire a dus la rezultat.
Angajându-se în acțiuni care subminează un posibil succes, oamenii evită să fie nevoiți să înfrunte adevărul și să accepte propriile deficiențe.
Există multe forme diferite de auto-handicap. Uneori, acest comportament poate fi destul de inofensiv, dar în unele cazuri, poate fi mult mai grav. În unele cazuri, ar putea chiar să-i determine pe oameni să se angajeze într-un comportament potențial periculos.
De exemplu, studenții ar putea amâna temele sau pot amâna să studieze până în ultimul moment. Sportivii ar putea sări peste antrenament sau să stea trezit până noaptea dinaintea unui joc mare. În unele cazuri, oamenii s-ar putea angaja în forme mai periculoase de auto-handicap, cum ar fi abuzul de droguri și alcool.
Cercetătorii au sugerat că auto-handicapul poate fi legat de ceea ce este cunoscut sub numele de prejudecată de auto-servire, în care oamenii pretind credit personal pentru succes, dar dau vina pe forțe externe pentru eșecurile lor.
Imaginați-vă, de exemplu, că v-ați pregătit să concurați chiar în primul dvs. maraton. Ați urmat un program de antrenament și ați luat o dietă sănătoasă, dar pe măsură ce se apropie ziua cursei, vă veți îndoiți de capacitatea dvs. de a ajunge cu succes la linia de sosire.
În săptămânile și zilele premergătoare cursei mari, te trezești sări peste sesiunile de antrenament și mănânci în mod repetat. Când sosește în sfârșit ziua pentru a concura la maraton, te simți lent și lipsit de formă. Ca rezultat al acestor comportamente de auto-handicap, ești capabil să dai vina pe incapacitatea ta de a termina cursa pentru că nu ai formă sau umflat, mai degrabă decât posibila ta lipsă de abilitate.
Cercetări privind auto-handicapul
Fenomenul a fost descris pentru prima dată de cercetătorii Stephen Berglas și Edward Jones într-un studiu din 1978 care a implicat alocarea aleatorie a studenților pentru a completa anagrame, dintre care unele erau rezolvabile și altele nu.
După aceea, tuturor elevilor li s-a spus că s-au descurcat bine. Acest feedback a fost în mod clar neliniștitor și confuz pentru participanții cărora li s-au dat anagramele de nerezolvat. Li s-a spus că s-au descurcat bine, dar habar nu aveau cum sau de ce.
„Aceștia sunt oamenii cărora li se spune că sunt geniali, fără să știe cum se derivă această deducție”, a explicat dr. Berglas pentru The New York Times în 2009.
Voluntarii au fost apoi întrebați dacă ar dori să ia fie un medicament care îmbunătățește performanța, fie inhibă performanța, înainte de a face un alt test. Dintre participanți, 70% dintre cei cărora li s-au administrat anagramele de nerezolvat au optat pentru administrarea medicamentului care inhibă performanța, comparativ cu doar 13% din cei cărora li s-au administrat anagramele rezolvabile.
De ce ar alege unii medicamentul conceput pentru a le afecta performanțele la un test? Aceste rezultate sugerează că, atunci când oamenii sunt încrezători în abilitățile lor de a îndeplini o sarcină, ar prefera să li se ofere ceva care să-i ajute să se descurce și mai bine. Cei care nu sunt siguri de abilitățile lor, totuși, sunt mai predispuși să-și dorească medicamentul care le va afecta performanța, oferindu-le astfel o sursă externă de vină pentru posibilele lor eșecuri.
Efectele
Scopul acestui sabotaj de sine este de a proteja ego-ul și stima de sine, iar experții au descoperit că funcționează efectiv. S-a demonstrat că persoanele cu o stimă de sine ridicată se angajează într-o mai mare auto-handicapare. Pentru mulți oameni, aceste comportamente se întâmplă aproape automat. Venim cu scuze pentru eșec înainte de a încerca măcar, dar de multe ori o facem inconștient.
În timp ce handicapul de sine ar putea contribui mult la protejarea stimei de sine, acesta poate avea și efecte secundare negative grave. Dacă puneți bariere în calea succesului în calea voastră, nu vă puteți oferi toate șansele pe care ar trebui să le atingeți pentru a vă atinge obiectivele. Nu numai că, împiedicându-ți șansele, îți reduci în mod esențial așteptările pentru tine atât acum, cât și în viitor.
Cercetătorul Sean McCrea a constatat, de asemenea, că auto-handicapul poate duce la o motivație mai mică și la mai puține stimulente pentru a încerca să reușească în viitor. Într-o serie de experimente, el a manipulat scorurile participanților la testele IQ. Unii participanți au avut posibilitatea de a se pregăti fie pentru susținerea testului, fie de a se alătura unui grup „fără practică”. Cei care au primit apoi scoruri proaste erau mai susceptibili să dea vina pe lipsa lor de practică, dar McCrae a constatat și în experimentele ulterioare că cei care aveau o scuză pentru scorurile lor scăzute (de exemplu, distragerea atenției, lipsa de pregătire etc.) erau mai puțin motivați să se pregătească pentru un test viitor decât cei care nu aveau o sursă externă de vină.
„Handicapul le-a permis să spună„ Toate lucrurile luate în considerare, de fapt am făcut-o destul de bine ”, a spus McCrea lui Benedict Carey scriind pentru New York Times. „Și nu există nicio unitate pentru a ne îmbunătăți”.
Consecințe mai negative ale auto-handicapului:
- Studenții care se angajează în auto-handicap raportează că petrec mai puțin timp în fiecare săptămână studiind.
- Persoanele cu handicap de sine tind, de asemenea, să aibă note generale mai mici.
- De asemenea, sunt mai predispuși să consume alcool înainte de a se angaja într-o sarcină.
- De asemenea, rănește relațiile sociale. Auto-handicapatorii par să aibă întotdeauna o scuză, așa că sunt adesea priviți ca „plângători”. Cercetătorii au descoperit că auto-handicapatorii sunt calificați mai negativ de către colegii lor.
Auto-handicapul poate proteja ego-ul, dar vine cu costuri semnificative. Plasarea obstacolelor în calea succesului ar putea oferi scuze pentru eșecuri, dar ne face și mai predispuși să eșuăm. Vă simțiți bine acum sau vă dați totul și riscați eșecul? Cercetarea sugerează că, în timp ce stima de sine ar putea avea un impact temporar, renunțarea la comportamentele de auto-handicap ar putea fi mai bună pentru succesul viitor.
Un cuvânt de la Verywell
Dacă bănuiți că vă angajați în auto-handicap, discutați cu un terapeut. Un profesionist licențiat în sănătate mintală vă poate ajuta să depășiți autosabotajul, astfel încât să vă puteți atinge obiectivele și să vă simțiți mai bine cu voi înșivă.
