Reducționismul este o teorie în psihologie centrată pe reducerea fenomenelor complexe în părțile lor de bază. Este adesea contrastat cu holismul, care se concentrează pe privirea lucrurilor în ansamblu.
Scopul reducționismului este de a simplifica evenimentele și procesele psihologice prin analizarea celor mai mici elemente ale acestora, astfel „reducând” ceva destul de complex în cel mai simplu.
Aceste două abordări sunt adesea opuse una împotriva celeilalte. În cazul în care un reducționist ar propune că cel mai bun mod de a înțelege ceva este să privească din ce este alcătuit, un holist ar argumenta că produsul-sumă este mai mult decât pur și simplu suma părților sale.
O privire mai atentă
Reducționismul este o abordare care este utilizată în multe discipline, inclusiv în psihologie, centrată pe credința că putem explica cel mai bine ceva prin descompunerea sa în părțile sale individuale.
Dacă doriți să înțelegeți ceva, abordarea reducționistă ar propune pur și simplu să aruncați o privire la fiecare dintre piesele sale constitutive. Dacă ați dori să înțelegeți o mașină, de exemplu, ați privi fiecare parte a motorului, caroseriei și interiorului.
Marea întrebare în psihologie nu este dacă reducționismul are sau nu valoare - este în ce măsură poate fi util.
Reducționismul poate fi destul de util în unele tipuri de cercetare, dar în multe cazuri, suma este mult mai mult decât pur și simplu totalul pieselor sale. Elementul complet în cauză are ceea ce este cunoscut sub numele proprietăți emergente care pur și simplu nu sunt prezente în piesele sale mai mici.
În exemplul unei mașini, examinarea fiecărei componente individuale vă poate spune foarte multe despre mecanica vehiculului, dar nu veți cunoaște alte detalii, cum ar fi confortul interiorului, cât de lină este călătoria sau cât de bună este kilometrajul de gaz va fi până când piesele vor fi reasamblate din nou în ansamblu.
Cum este folosit
Când încearcă să înțeleagă comportamentul uman, oamenii de știință care folosesc această perspectivă ar spune că cel mai bun mod de a-l înțelege ar fi să se uite la părțile care alcătuiesc fiecare sistem al creierului și corpului uman. Știind cum funcționează fiecare parte, reducționistii sugerează că putem forma o înțelegere a întregului pe baza a ceea ce știm despre fiecare element care contribuie la modul în care funcționează întregul.
În cadrul psihologiei, există, de asemenea, diferite domenii în care operează reducționismul. La nivelul său de bază, reducționismul s-ar putea concentra asupra neuronilor și proceselor neurologice care au impact asupra modului în care oamenii gândesc și acționează.
Un alt nivel foarte de bază al reducționismului ar presupune analizarea ADN-ului și a genelor pentru a determina modul în care comportamentele umane sunt influențate de genetică. Acest nivel de reducționism s-ar putea concentra și asupra diferitelor părți ale creierului și asupra modului în care fiecare structură din creier afectează diferite procese și comportamente.
Un alt nivel de reducționism s-ar concentra asupra modului în care comportamentul poate fi redus la cicluri stimul-răspuns (adică, comportamentism). Abordarea cognitivă ar reprezenta, de asemenea, un alt aspect al reducționismului axat pe înțelegerea modului în care oamenii colectează, stochează, procesează și folosesc informațiile.
Nivelurile mai ridicate ale abordării reducționiste ar putea arunca o privire mai largă asupra modului în care lucrurile specifice, cum ar fi interacțiunile sociale și cultura, au impact asupra modului în care oamenii gândesc și acționează.
După cum puteți vedea în fiecare dintre aceste exemple, reducționismul implică luarea subiectelor psihologice și descompunerea lor într-un accent mult mai restrâns.
Beneficii
Deci, de ce ar alege cercetătorii să adopte o abordare reducționistă atunci când analizează diferite fenomene psihologice? În timp ce acest proces implică adesea simplificarea excesivă a lucrurilor, există modalități în care reducționismul poate fi util.
Concentrați-vă
Unul dintre beneficiile majore ale reducționismului este că permite cercetătorilor să privească lucruri care pot fi incredibil de variate și complexe, cum ar fi mintea și comportamentul uman, și să le împartă în părți mai mici, care sunt mai ușor de investigat. Permite cercetătorilor să se concentreze asupra unei probleme specifice.
De exemplu, cercetătorii ar putea utiliza abordarea reducționistă atunci când studiază o afecțiune psihiatrică, cum ar fi depresia. În loc să încerce să dea seama de toate forțele diferite care pot contribui la depresie, o perspectivă reducționistă ar putea sugera că depresia este cauzată de procesele biologice din corp.
Complicatul este mai puțin intimidant
Când abordați o problemă cu adevărat dificilă, poate fi prea ușor să vă lăsați copleșiți de toate întrebările și informațiile disponibile. De exemplu, atunci când studiază probleme psihologice, cercetătorii ar putea lupta pentru a forma chiar o ipoteză de bază, cu excepția cazului în care găsesc o modalitate de a-și concentra atenția asupra unui aspect foarte mic al unui fenomen.
În timp ce acest punct de vedere neglijează alți factori care ar putea contribui, precum genetica, relațiile sociale și variabilele de mediu, acesta oferă cercetătorilor un accent mai restrâns al studiilor lor. Prin utilizarea reducționismului pentru a simplifica ceea ce doresc să studieze, cercetătorii pot explora o componentă cu o profunzime mult mai mare.
Dezavantaje
În timp ce reducționismul are unele beneficii importante, are și câteva dezavantaje semnificative care ar trebui remarcate.
Ignoră alți factori care contribuie la o problemă
Dezavantajul clar al reducționismului este că este atât de concentrat pe elementele mai mici care contribuie la un fenomen încât nu reușește să dea seama de alte forțe care ar putea juca și un rol.
În exemplul nostru de mai sus, cercetătorii care adoptă o abordare biologică pentru a explica depresia s-ar putea concentra studiile asupra reacțiilor chimice și a echilibrelor din corp care contribuie la simptomele depresiei. În timp ce acest tip de cercetare ar putea duce la progrese medicale importante în tratamentul depresiei, exclude alte variabile cum ar fi cognițiile, influențele ereditare, problemele personale, abuzul de substanțe și alte variabile.
Nu ține cont de întreg
În timp ce reducționismul poate duce la explorarea mai profundă a componentelor unui fenomen, îi lipsește, de asemenea, modul în care aceste variabile interacționează între ele. Puține lucruri au o singură cauză simplă. Reducționismul ar putea permite cercetătorilor să privească fiecare componentă individual, dar nu explorează cu adevărat modul în care fiecare dintre aceste elemente mai mici funcționează împreună.
Sistemele complexe sunt dinamice și se schimbă mereu și, de multe ori, analizând modul în care lucrurile funcționează împreună ca un întreg putem obține o imagine mai clară a modului în care funcționează ceva.
Exemple în psihologie
Există o serie de abordări diferite ale psihologiei care reflectă o abordare reducționistă a științei, inclusiv următoarele.
Testarea personalității
Sistemele și testele de personalitate, cum ar fi Myers-Briggs Type Indicator (MBTI) și Eneagrama sunt exemple bune ale modului în care reducționismul poate fi folosit pentru a descompune aspectele psihologiei în părți mai mici.
MBTI, de exemplu, sugerează că personalitatea poate fi descompusă și înțeleasă ca patru dimensiuni diferite. Aceste patru dimensiuni - extraversiune versus introversiune, simțire versus intuiție, gândire versus simțire și judecată versus percepție - sunt apoi utilizate pentru a reprezenta un „tip” care a descris fiecare individ.
Biopsihologie
Abordarea biologică a psihologiei se concentrează pe înțelegerea modului în care procesele biologice subiacente contribuie la comportamentul uman. Acesta reprezintă un tip de reducționism, deoarece cercetătorii se concentrează pe o parte specifică a experienței umane.
Când abordăm o afecțiune psihologică, de exemplu, biopsihologii ar sugera că problema este rezultatul unui proces biologic în creier și corp. Pentru tratarea afecțiunii, ei ar recomanda medicamente care tratează problema la nivel fiziologic.
Behaviorism
Abordarea comportamentistă a psihologiei se concentrează pe modul în care interacțiunile cu mediul contribuie la învățare și la comportamentul uman. În cel mai strict mod, comportamentismul sugerează că toate comportamentele umane pot fi gândite în termeni de condiționare și consolidare. Această abordare reducționistă ignoră alți factori, cum ar fi cunoașterea și biologia, în favoarea concentrării simple asupra influențelor mediului.
Un comportamentist ar putea privi o stare psihologică în ceea ce privește modul în care comportamentul prezent a fost cauzat de învățarea din trecut. Pentru tratarea afecțiunii, un comportamentist ar recomanda utilizarea tehnicilor de modificare a comportamentului pentru a slăbi asociațiile vechi și a forma altele noi.
Psihologie cognitivă
Abordarea cognitivă se concentrează pe studierea modului în care procesele mentale interne pot fi studiate cu atenție și obiectiv. Această abordare este reducționistă, deoarece se concentrează doar pe cogniții și neglijează alți factori care ar putea contribui la comportament.
Un psiholog cognitiv ar putea explica o condiție psihologică în termeni de modele de gândire care contribuie la sentimentele și comportamentele persoanei. Ar putea recomanda o abordare de tratament centrată pe schimbarea cognițiilor nesănătoase pentru a le înlocui cu altele mai pozitive și mai realiste.
Reducționism vs. Holism
Abordarea reducționistă a științei este frecvent contrastată cu abordarea holistică, care abordează lucrurile în ansamblu, mai degrabă decât să se concentreze asupra părților individuale. Abordarea holistică nu ignoră importanța fiecărei componente individuale, ci în schimb sugerează că înțelegerea întregului necesită analizarea modului în care aceste părți funcționează la diferite niveluri, precum și modul în care interacționează și se influențează reciproc.
Există multe domenii ale psihologiei care tind să adopte o abordare mai holistică a științei gândirii și comportamentului uman.
Psihologia socială, psihologia umanistă și psihologia pozitivă, de exemplu, se concentrează mai mult pe înțelegerea modului în care funcționează oamenii în ansamblu, mai degrabă decât pe simpla examinare a unei mici porțiuni din experiența umană.
Un cuvânt de la Verywell
Criticii reducționismului sugerează adesea că abordarea simplifică excesiv lucrurile complexe, dar acest lucru nu înseamnă că abordarea reducționistă nu este utilă. Comportamentul uman este adesea atât de variat și de complex încât descompunerea anumitor lucruri în părți mai mici permite cercetătorilor o modalitate de a înțelege problemele în moduri diferite.
În timp ce mizând exclusiv pe reducționism ar putea duce la lacune în cunoștințe, utilizarea acestei abordări pentru a afla mai multe despre unele subiecte poate fi destul de utilă și informativă. Dacă o abordare mai reducționistă sau mai holistică ar fi cea mai benefică modalitate de a gândi problema depinde adesea de subiectul și situația specifică.
Cum sunt folosite teoriile în psihologie