Uitarea este o parte prea obișnuită a vieții de zi cu zi. Uneori, aceste fișe de memorie sunt simple și destul de inofensive, cum ar fi uitarea de a returna un apel telefonic. Alteori, uitarea poate fi mult mai cumplită și poate avea chiar consecințe grave, cum ar fi un martor ocular care să uite detalii importante despre o crimă.
Eșecurile de memorie sunt o apariție aproape zilnică. Uitarea este atât de obișnuită încât probabil vă bazați pe numeroase metode pentru a vă ajuta să vă amintiți informații importante, cum ar fi notarea notelor într-un planificator zilnic sau programarea evenimentelor importante din calendarul telefonului.
În timp ce căutați frenetic cheile mașinii care vă lipsesc, poate părea că informațiile despre locul în care le-ați lăsat au dispărut definitiv din memorie. Cu toate acestea, uitarea nu înseamnă, în general, pierderea sau ștergerea efectivă a acestor informații din memoria pe termen lung.
Uitarea implică de obicei un eșec în recuperarea memoriei. În timp ce informațiile se află undeva în memoria ta pe termen lung, nu ești capabil să-l recuperezi și să-ți amintești.
De ce timpul joacă un rol cheie în uitare
Psihologul Hermann Ebbinghaus a fost unul dintre primii care a studiat științific uitarea. În experimente în care s-a folosit de el însuși ca subiect, Ebbinghaus și-a testat memoria folosind silabe fără sens din trei litere. El s-a bazat pe astfel de cuvinte fără sens, deoarece utilizarea cuvintelor cunoscute anterior ar fi implicat să se bazeze pe cunoștințele și asociațiile sale existente din memoria sa.
Pentru a testa noi informații, Ebbinghaus și-a testat memoria pentru perioade de timp cuprinse între 20 de minute și 31 de zile. Apoi și-a publicat descoperirile în 1885 în Memoria: o contribuție la psihologia experimentală.
Rezultatele sale, reprezentate în ceea ce este cunoscut sub numele de curba uitării Ebbinghaus, au dezvăluit o relație între uitare și timp. Inițial, informațiile sunt adesea pierdute foarte repede după ce sunt învățate. Factori precum modul în care informațiile au fost învățate și cât de frecvent au fost repetate joacă un rol în cât de repede se pierd aceste amintiri. Informațiile stocate în memoria pe termen lung sunt surprinzător de stabile.
Curba uitării a arătat, de asemenea, că uitarea nu continuă să scadă până când nu se pierd toate informațiile. La un moment dat, cantitatea de uitare se reduce.
Cum se măsoară uitarea
Uneori s-ar putea părea că informațiile au fost uitate, dar chiar și un indiciu subtil poate ajuta la declanșarea memoriei. Imaginați-vă ultima dată când ați susținut un examen pentru școală. Deși s-ar fi putut simți inițial uitați și nepregătiți, vizualizarea informațiilor prezentate la test a ajutat probabil la recuperarea informațiilor pe care nu le-ați știut că nici nu le-ați amintit.
Deci, de unde știm când ceva a fost uitat? Există câteva moduri diferite de a măsura acest lucru:
- Reamintim: Persoanele cărora li s-a cerut să memoreze ceva, cum ar fi o listă de termeni, ar putea fi rugate să-și amintească lista din memorie. Văzând câte articole sunt amintite, cercetătorii sunt capabili să identifice cât de multe informații au fost uitate. Această metodă ar putea implica utilizarea reamintirii gratuite (reamintirea articolelor fără indicii) sau reamintirea promptă (folosirea indicilor pentru a declanșa amintiri).
- Recunoaştere: Această metodă implică identificarea informațiilor care au fost învățate anterior. La un test, de exemplu, elevii ar putea fi nevoiți să recunoască despre ce termeni au învățat într-un capitol al lecturii atribuite.
Teorii despre de ce uităm
Desigur, mulți factori pot contribui la uitare. Uneori s-ar putea să vă distrageți atenția când aflați informații noi, ceea ce ar putea însemna că nu păstrați cu adevărat informațiile suficient de mult timp pentru a le aminti mai târziu. Cunoscuta cercetătoare în memorie Elizabeth Loftus a propus patru explicații cheie pentru motivul pentru care apare uitarea. Acestea au dus la unele teorii majore ale uitării.
Teoria interferenței
Ce ai luat la cină marți seara săptămânii trecute? Este dificil de reținut? Dacă cineva v-ar fi pus această întrebare miercuri dimineață, probabil că nu ați fi avut nici o problemă să vă amintiți ce ați luat la cină cu o seară înainte.
Dar, pe măsură ce trec zilele, amintirile tuturor celorlalte mese pe care le-ați mâncat de atunci încep să vă interfereze cu amintirea acelei mese. Acesta este un bun exemplu al ceea ce psihologii numesc teoria interferenței uitării.
Conform teoriei interferențelor, uitarea este rezultatul diferitelor amintiri care interferează între ele. Cu cât sunt mai multe două sau mai multe evenimente similare, cu atât vor apărea interferențe.
Este dificil să ne amintim ce s-a întâmplat într-o zi școlară medie în urmă cu două luni, deoarece s-au produs atâtea alte zile de atunci. Cu toate acestea, evenimentele unice și distinctive sunt mai puțin susceptibile de a suferi de interferențe. Absolvirea liceului, nunta și nașterea primului dvs. copil sunt mult mai susceptibile de a fi amintite, deoarece acestea sunt evenimente-zile singulare ca nimeni altul.
Interferența joacă, de asemenea, un rol în ceea ce este cunoscut sub numele de efectul poziției seriale, sau tendința de a reaminti primul și ultimul articol al unei liste. De exemplu, imaginați-vă că ați notat o listă de cumpărături, dar ați uitat să o luați cu dvs. la magazin. După toate probabilitățile, probabil că veți putea reaminti cu ușurință primul și ultimul articol din lista dvs., dar s-ar putea să uitați multe dintre articolele care se aflau în mijloc.
Primul lucru pe care l-ai notat și ultimul lucru pe care l-ai notat se remarcă ca fiind mai distincte, în timp ce al patrulea articol și al șaptelea articol ar putea părea atât de asemănător încât să interfereze unul cu celălalt. Există două tipuri de bază de interferență care pot apărea:
- Interferențe retroactive se întâmplă atunci când informațiile nou dobândite interferează cu amintirile vechi. De exemplu, un profesor care învață numele noii ei clase de elevi la începutul unui an școlar ar putea fi mai dificil să-și amintească numele elevilor din clasa ei anul trecut. Noile informații interferează cu vechile informații.
- Interferențe proactive apare atunci când informațiile învățate anterior fac mai dificilă formarea de noi amintiri. Învățarea unui nou număr de telefon sau a unei combinații de dulapuri ar putea fi mai dificilă, de exemplu, deoarece amintirile dvs. despre vechiul număr de telefon și combinație interferează cu noile informații.
Eliminarea totală a interferențelor este imposibilă, dar există câteva lucruri pe care le puteți face pentru a minimiza efectele sale. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteți face este să repetați informații noi pentru a le trimite mai bine în memorie. De fapt, mulți experți recomandă supraînvățare informații importante, care implică repetarea materialului de mai multe ori până când acesta poate fi reprodus perfect fără erori.
O altă tactică pentru combaterea interferențelor este schimbarea rutinei și evitarea studierii materialelor similare înapoi în spate. De exemplu, nu încercați să studiați termenii de vocabular pentru clasa dvs. de limba spaniolă imediat după ce ați studiat termenii pentru clasa dvs. de germană. Separați materialul și treceți la un subiect complet diferit în fiecare sesiune de studiu.
Somnul joacă, de asemenea, un rol esențial în formarea memoriei. Cercetătorii sugerează că dormitul după ce înveți ceva nou este unul dintre cele mai bune moduri de a transforma noi amintiri în cele de durată.
Teoria decăderii uitării
Conform teoriei urmelor memoriei, modificările fizice și chimice din creier au ca rezultat o „urmă” a memoriei. Informațiile din memoria pe termen scurt durează câteva secunde și, dacă nu sunt repetate, urmele de memorie neurochimică se estompează rapid. nu au niciun impact asupra rechemării.
Teoria traselor propune că durata de timp dintre memorie și reamintirea acelor informații determină dacă informațiile vor fi păstrate sau uitate. Dacă intervalul de timp este scurt, vor fi amintite mai multe informații. Dacă trece o perioadă mai lungă de timp, mai multe informații vor fi uitate și memoria va fi mai slabă.
Ideea că amintirile se estompează în timp este cu greu nouă. Filosoful grec Platon a sugerat așa ceva acum mai bine de 2500 de ani. Mai târziu, cercetările experimentale efectuate de psihologi precum Ebbinghaus au întărit această teorie.
Una dintre problemele acestei teorii este că este dificil de demonstrat că doar timpul este responsabil pentru scăderea rechemării. În situațiile din lumea reală, multe lucruri se întâmplă între formarea unei amintiri și rechemarea acelor informații. Un student care învață ceva în clasă, de exemplu, ar putea avea sute de experiențe unice și individuale între învățarea acelor informații și nevoia de a le aminti la un examen.
Ați uitat data la care a început războiul revoluționar american din cauza perioadei de timp dintre învățarea datei la ora dvs. de istorie americană și testarea pe ea? Sau a jucat un rol multitudinea de informații dobândite în acel interval de timp? Testarea acestui lucru poate fi extrem de dificilă. Este aproape imposibil să eliminați toate informațiile care ar putea influența crearea memoriei și rechemarea memoriei.
O altă problemă cu teoria decăderii este că nu explică de ce unele amintiri se estompează rapid, în timp ce altele rămân. Noutatea este un factor care joacă un rol. De exemplu, este mai probabil să vă amintiți chiar prima zi de facultate decât toate zilele care au intervenit între ea și absolvire. Prima zi a fost nouă și captivantă, dar toate zilele următoare probabil par destul de asemănătoare.
Teoria eșecului recuperării
Uneori amintirile sunt acolo, dar pur și simplu nu putem să le accesăm. Două dintre motivele de bază ale acestei eșecuri în recuperarea memoriei sunt legate de eșecurile de codificare și lipsa de indicii de recuperare.
Un motiv obișnuit pentru care nu ne amintim informațiile este că nu le-a transformat niciodată în memoria pe termen lung.
Încercați această binecunoscută demonstrație folosită pentru prima dată de cercetătorii Nickerson și Adams. Din memorie, încercați să desenați partea din spate a unui bănuț. După ce ați terminat, comparați desenul cu un bănuț real.
Ești surprins de cât de prost ți-ai amintit cum arată spatele unui bănuț? Deși probabil ați avut o idee bună despre forma și culoarea generală, detaliile reale au fost probabil destul de neclare. De ce?
Deoarece nu trebuie să știți cum arată spatele unui bănuț pentru a-l diferenția de alte monede, vă concentrați cu adevărat doar pe informațiile de care aveți nevoie - dimensiunea generală, forma și culoarea monedei. Nu vă puteți aminti cum arată cu adevărat spatele unui bănuț, deoarece informațiile nu au fost niciodată codificate cu adevărat în memorie.
Teoria uitării, dependentă de reper
Alți cercetători au sugerat că, uneori, informațiile sunt de fapt prezente în memorie, dar că nu pot fi reamintite decât dacă sunt prezente indicii de recuperare. Aceste indicii sunt elemente care erau prezente în momentul în care memoria reală a fost codificată.
De exemplu, să vă amintiți detaliile primei întâlniri cu soțul dvs. ar putea fi mai ușor dacă simțiți același parfum pe care îl purta partenerul dvs. la prima întâlnire. Indicativul de recuperare (parfumul) era prezent atunci când acea memorie a fost creată, așa că mirosul ei din nou poate declanșa recuperarea acelor amintiri.
Un cuvânt de la Verywell
Uitarea este pur și simplu o parte a vieții. Numeroase teorii explică cum și de ce uităm. În multe situații, mai multe dintre aceste explicații ar putea explica de ce nu ne putem aminti. Trecerea timpului poate face ca amintirile să fie mai dificil de accesat, în timp ce abundența informațiilor care concurează asupra atenției noastre poate crea concurență între amintirile vechi și cele noi. Totuși, putem lucra pentru a deveni mai buni la amintirea informațiilor.
