Etapa încrederii versus neîncredere este prima etapă a teoriei dezvoltării psihosociale a psihologului Erik Erikson. Această etapă începe la naștere și durează până când copilul dumneavoastră are aproximativ 18 luni. Potrivit lui Erikson, este cea mai importantă perioadă din viața copilului tău, deoarece modelează viziunea lor asupra lumii, precum și personalitatea lor generală.
Teoria dezvoltării psihosociale a lui Erikson are alte șapte etape care se întind pe tot parcursul vieții unei persoane. În fiecare etapă, oamenii se confruntă cu conflicte care pot avea ca rezultat câștigarea forței psihologice sau rămânerea cu o slăbiciune.
Prezentare generală
Această primă etapă a dezvoltării psihosociale constă în:
- Conflictul psihosocial: Încredere versus neîncredere
- Întrebare majoră: "Pot avea încredere în oamenii din jurul meu?"
- Virtutea de bază: Speranță
- Eveniment important: Hrănirea
Importanța încrederii
Bebelușii sunt aproape în întregime dependenți de îngrijitorii lor. Așadar, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că modul în care părinții interacționează cu bebelușii lor are un efect profund atât asupra sănătății lor fizice, cât și pe cea mentală.
Erikson credea că tiparele timpurii de încredere îi ajută pe copii să își construiască o bază solidă de încredere, crucială pentru dezvoltarea lor socială și emoțională. Dacă un copil își dezvoltă cu succes încrederea, se va simți în siguranță în lume. În esență, le modelezi personalitatea și determini cum vor vedea lumea.
Copiii care învață să aibă încredere în îngrijitorii din copilărie vor avea mai multe șanse să formeze relații de încredere cu ceilalți de-a lungul vieții.
Încredere-
Credând în îngrijitori
-
Având încredere că lumea este în siguranță
-
Știind că nevoile vor fi satisfăcute
-
Neîncrederea îngrijitorilor
-
Temându-se de lume
-
Nu sunt sigur că nevoile vor fi satisfăcute
Cum să construiți încredere
Principalul mod prin care puteți construi încredere cu bebelușul dvs. este să răspundeți atunci când încearcă să comunice cu dvs. Deoarece bebelușii nu pot folosi cuvinte pentru a se exprima, ei folosesc strategii nonverbale pentru a comunica în permanență ceea ce gândesc și simt.
Plânsul este una dintre cele mai frecvente strategii pe care bebelușii le folosesc pentru a comunica cu îngrijitorii lor și are semnificații diferite. De obicei, bebelușii plâng pentru a vă informa că au nevoie de una dintre următoarele:
- Afecţiune: Erikson credea că strigătele unui sugar comunicau un mesaj important celor care îi îngrijeau. Astfel de strigăte indică o nevoie neîndeplinită și revine îngrijitorilor să stabilească cum să îndeplinească acea nevoie.
- Confort: Este important ca îngrijitorii să ofere confort unui sugar, ținându-i strâns și în siguranță. Acest lucru oferă atât căldură, cât și contact fizic. Hrănirea, scăldatul și mângâierea copilului îi ajută să învețe să aibă încredere că nevoile lor vor fi satisfăcute.
- Alimente: Erikson a crezut, de asemenea, că hrănirea a jucat un rol esențial în dezvoltarea încrederii. Hrănind un sugar când copilul îi este foame, ei învață că pot avea încredere în nevoia lor de hrană.
Fiecare bebeluș comunică diferit, astfel încât familiarizarea cu stilul de comunicare al bebelușului dvs. este cheia succesului în această etapă. Observarea și răspunsul la aceste semnale, indiferent dacă sunt plânsuri, mișcări ale corpului, gâfâi sau chiar cuvinte, îi ajută să învețe să aibă încredere în tine și în lumea din jur.
Învățarea de a avea încredere în lume și în cei din jurul nostru este centrul cheie al acestei etape psihosociale de dezvoltare. Răspunzând rapid și adecvat la strigătele bebelușului tău, construiești o bază de încredere.
Consecințele neîncrederii
Copiii crescuți de părinți neîncredibili, imprevizibili și care nu reușesc să satisfacă aceste nevoi de bază dezvoltă în cele din urmă un sentiment general de neîncredere.
Neîncrederea poate determina copiii să devină înfricoșați, confuzi și anxioși, ceea ce face dificilă formarea unor relații sănătoase. Acest lucru, la rândul său, poate duce la un sprijin social slab, la izolare și la singurătate.
Un studiu realizat cu gemeni de sex feminin, identici și frăți, a concluzionat că o personalitate de încredere pare a fi cel puțin parțial genetică, în timp ce o personalitate neîncrezătoare sau neîncrezătoare pare a fi învățată din familie și din alte influențe sociale.
Un cuvânt de la Verywell
Etapa de încredere versus neîncredere servește ca fundament al dezvoltării. Rezultatele acestei etape pot avea efecte care influențează restul vieții unui individ. Din această cauză, este esențial ca părinții să ofere îngrijire receptivă și de încredere.
Etapa 2: Autonomie vs. Rușine și îndoială
