În procesul de condiționare, generalizarea stimulului este tendința ca stimulul condiționat să evoce răspunsuri similare după ce răspunsul a fost condiționat. De exemplu, dacă un copil a fost condiționat să se teamă de un iepure alb umplut, acesta va prezenta o teamă de obiecte similare stimulului condiționat, cum ar fi un șobolan de jucărie alb.
Un celebru experiment de psihologie a ilustrat perfect cum funcționează generalizarea stimulului. În experimentul clasic Little Albert, cercetătorii John B. Watson și Rosalie Rayner au condiționat un băiețel să se teamă de un șobolan alb.
Cercetătorii au observat că băiatul a experimentat generalizarea stimulului, arătând frică ca răspuns la stimulii similari, inclusiv un câine, un iepure, o haină de blană, o barbă albă de Moș Crăciun și chiar părul lui Watson.
În loc să facă distincția între obiectul de frică și stimulii similari, băiețelul a devenit fricos de obiectele care au un aspect similar cu șobolanul alb. (Deși ar trebui remarcat, acest experiment a făcut obiectul multor dezbateri și controverse în ultimii ani).
De ce este importantă generarea stimulului
Este important să înțelegem modul în care generalizarea stimulului poate influența răspunsurile la stimulul condiționat. Odată ce o persoană sau un animal a fost antrenat să răspundă la un stimul, stimulii foarte similari pot produce și același răspuns. Uneori, acest lucru poate fi problematic, în special în cazurile în care individul trebuie să poată distinge între stimuli și să răspundă doar la un stimul foarte specific.
De exemplu, dacă utilizați condiționarea pentru a vă antrena câinele să stea, s-ar putea să utilizați o delicatese pentru a crea o asociere între auzirea cuvântului „Așezați-vă” și primirea unei delicii. Generalizarea stimulului poate determina câinele dvs. să răspundă așezat când aude comenzi similare, ceea ce poate face procesul de antrenament mai dificil.
În acest caz, ați dori să utilizați discriminarea de stimul pentru a vă antrena câinele să facă distincția între diferite comenzi vocale. Generalizarea stimulului poate explica, de asemenea, de ce teama unui anumit obiect afectează adesea multe obiecte similare.
O persoană care se teme de păianjeni, în general, nu se va teme de un singur tip de păianjen. În schimb, această teamă se va aplica tuturor tipurilor și dimensiunilor de păianjeni. Individul ar putea chiar să se teamă de păianjenii de jucărie și de imaginile cu păianjeni. Această teamă se poate generaliza chiar și la alte creaturi similare păianjenilor, cum ar fi alte bug-uri și insecte.
Condiționare clasică și operantă
Generalizarea stimulului poate apărea atât în condiționarea clasică, cât și în condiționarea operantă. Teama micului Albert de obiectele cu blană albă este un exemplu excelent al modului în care funcționează generalizarea stimulului în condiționarea clasică. În timp ce copilul fusese inițial condiționat să se teamă de un șobolan alb, teama sa s-a generalizat și la obiecte similare.
În condiționarea operantă, generalizarea stimulului explică modul în care putem învăța ceva într-o situație și să-l aplicăm în alte situații similare.
Exemplu
Imaginați-vă că părinții își pedepsesc fiul pentru că nu i-au curățat camera. În cele din urmă învață să-și curețe mizeriile pentru a evita pedeapsa. În loc să fie nevoit să reînvețe acest comportament la școală, el aplică aceleași principii pe care le-a învățat acasă la comportamentul său din clasă și și-a curățat mizeriile înainte ca profesorul să-l poată pedepsi.
Discriminarea stimulului
Cu toate acestea, un subiect poate fi învățat să discrimineze între stimuli similari și să răspundă doar la un stimul specific. De exemplu, imaginați-vă că un câine a fost antrenat să alerge la stăpânul său când aude un fluierat. După ce câinele a fost condiționat, el ar putea răspunde la o varietate de sunete care sunt similare cu fluierul.
Deoarece dresorul vrea ca câinele să răspundă doar la sunetul specific al fluierului, dresorul poate lucra cu animalul pentru a-l învăța să discrimineze diferite sunete. În cele din urmă, câinele va răspunde doar la fluier și nu la alte tonuri.
Într-un alt experiment clasic efectuat în 1921, cercetătorul Shenger-Krestovnika a asociat gustul cărnii (care este stimulul necondiționat în acest caz) cu vederea unui cerc. Câinii au învățat apoi să saliveze (care este răspunsul condiționat) ori de câte ori au văzut cercul.
Cercetătorii au observat, de asemenea, că câinii vor începe să saliveze atunci când li se prezintă o elipsă, care era similară, dar ușor diferită de forma cercului. După ce nu au reușit să asocieze vederea elipsei cu gustul cărnii, câinii au reușit să facă discriminări în cele din urmă între cerc și elipsă.
Generalizarea stimulului poate avea un impact important asupra răspunsului la un stimul. Uneori, indivizii sunt capabili să discrimineze elemente similare, dar în alte cazuri, stimulii similari tind să evoce același răspuns.
Un cuvânt de la Verywell
Generalizarea stimulului poate juca un rol important în procesul de condiționare. Uneori poate duce la răspunsuri de dorit, cum ar fi modul în care învățarea comportamentelor bune într-o singură setare se poate transfera la afișarea acelorași comportamente bune în alte setări.
În alte cazuri, această tendință de generalizare între stimuli similari poate duce la probleme. Nerespectarea distincției între două comenzi ar putea face procesul de învățare mai dificil și poate duce la răspunsuri incorecte.
Din fericire, aceleași principii de condiționare care sunt folosite pentru a preda comportamente noi pot fi, de asemenea, aplicate pentru a ajuta cursanții să discrimineze între stimuli similari și să răspundă doar la stimulul dorit.