Cântărind doar aproximativ trei kilograme, creierul este cea mai complicată parte a corpului uman. Fiind organul responsabil cu inteligența, gândurile, senzațiile, amintirile, mișcarea corpului, sentimentele și comportamentul, a fost studiat și ipotezat de secole. Dar, ultimul deceniu de cercetare a oferit cele mai importante contribuții la înțelegerea noastră a modului în care funcționează creierul. Chiar și cu aceste progrese, ceea ce știm până acum este probabil doar o fracțiune din ceea ce vom descoperi, fără îndoială, în viitor.
Se crede că creierul uman funcționează într-un mediu chimic complex prin diferite tipuri de neuroni și neurotransmițători. Neuronii sunt celule cerebrale, numerotate în miliarde, care sunt capabile de comunicare instantanee între ele prin mesageri chimici numiți neurotransmițători. Pe măsură ce ne trăim viețile, celulele creierului primesc în mod constant informații despre mediul nostru. Creierul încearcă apoi să facă o reprezentare internă a lumii noastre externe prin schimbări chimice complexe.
Neuroni (celule cerebrale)
Centrul neuronului se numește celulă corp sau soma. Acesta conține nucleul, care găzduiește acidul dezoxiribonucleic al celulei (ADN) sau materialul genetic. ADN-ul celulei definește ce tip de celulă este și cum va funcționa.
La un capăt al corpului celulei se află dendrite, care sunt receptori de informații trimise de alte celule ale creierului (neuroni). Termenul dendrit, care provine dintr-un termen latin pentru copac, este folosit deoarece dendritele unui neuron seamănă cu ramurile copacilor.
La celălalt capăt al corpului celulei se află axon. Axonul este o fibră tubulară lungă care se extinde departe de corpul celulei. Axonul acționează ca un conductor al semnalelor electrice.
La baza axonului se află terminale axonice. Aceste terminale conțin vezicule în care mesagerii chimici, de asemenea, cunoscuți ca neurotransmițători, sunt stocate.
Neurotransmițători (mesageri chimici)
Se crede că creierul conține câteva sute de tipuri diferite de mesageri chimici (neurotransmițători). În general, acești mesageri sunt clasificați fie ca excitatori, fie ca inhibitori. Un mesager excitator stimulează activitatea electrică a celulei creierului, în timp ce un mesager inhibitor calmează această activitate. Activitatea unui neuron (celula cerebrală) este în mare măsură determinată de echilibrul acestor mecanisme de excitare și inhibare.
Oamenii de știință au identificat neurotransmițători specifici despre care se crede că sunt legați de tulburările de anxietate. Mesagerii chimici care sunt de obicei vizați cu medicamente utilizate în mod obișnuit pentru tratarea tulburării de panică includ:
- Serotonina. Acest neurotransmițător joacă un rol în modularea unei varietăți de funcții și sentimente ale corpului, inclusiv starea noastră de spirit. Nivelurile scăzute de serotonină au fost legate de depresie și anxietate. Antidepresivele numite inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) sunt considerați a fi agenții de primă linie în tratamentul tulburării de panică. ISRS cresc nivelul de serotonină din creier, rezultând anxietate scăzută și inhibarea atacurilor de panică.
- Noradrenalina este un neurotransmițător despre care se crede că este asociat cu lupta sau răspunsul la stres de zbor. Contribuie la sentimente de vigilență, frică, anxietate și panică. Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei-norepinefrinei (SNRI) și antidepresivelor triciclice afectează nivelul serotoninei și norepinefrinei din creier, rezultând un efect anti-panică.
- Acid gamma-aminobutiric (GABA) este un neurotransmițător inhibitor care acționează printr-un sistem de feedback negativ pentru a bloca transmiterea unui semnal de la o celulă la alta. Este important pentru echilibrarea excitației din creier. Benzodiazepinele (medicamente anti-anxietate) funcționează pe receptorii GABA din creier inducând o stare de relaxare.
Cum funcționează împreună neuronii și neurotransmițătorii
Atunci când o celulă cerebrală primește informații senzoriale, declanșează un impuls electric care se deplasează în jos pe axon până la terminalul axon unde sunt stocate mesagerii chimici (neurotransmițători). Acest lucru declanșează eliberarea acestor mesageri chimici în fanta sinaptică, care este un spațiu mic între neuronul expeditor și neuronul receptor.
Pe măsură ce mesagerul își face călătoria prin fanta sinaptică, se pot întâmpla mai multe lucruri:
- Mesagerul poate fi degradat și scos din imagine de către o enzimă înainte de a ajunge la receptorul său țintă.
- Mesagerul poate fi transportat înapoi în terminalul axon printr-un mecanism de recaptare și poate fi dezactivat sau reciclat pentru utilizare ulterioară.
- Mesagerul se poate lega de un receptor (dendrit) pe o celulă vecină și poate finaliza transmiterea mesajului său. Mesajul poate fi apoi transmis către dendritele altor celule vecine. Dar, dacă celula receptoare determină că nu mai sunt necesari neurotransmițători, nu va transmite mesajul. Mesagerul va continua apoi să încerce să găsească un alt receptor al mesajului său până când este dezactivat sau returnat la terminalul axon de către mecanismul de recaptare.
Pentru funcționarea optimă a creierului, neurotransmițătorii trebuie să fie atent echilibrați și orchestrați. Ele sunt adesea interconectate și se bazează reciproc pentru o funcționare adecvată. De exemplu, neurotransmițătorul GABA, care induce relaxarea, poate funcționa corect numai cu cantități adecvate de serotonină. Multe tulburări psihologice, inclusiv tulburarea de panică, pot fi rezultatul unei calități slabe sau a unor cantități scăzute ale anumitor neurotransmițători sau site-uri ale receptorilor de neuroni, eliberarea prea mult a unui neurotransmițător sau funcționarea defectuoasă a mecanismelor de recaptare a neuronului.