Progresele în tehnologia medicală, cum ar fi imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), au oferit o perspectivă asupra rolului pe care creierul îl poate juca în diferite tulburări mentale, cum ar fi tulburarea de stres posttraumatic (PTSD). Cercetătorii au concentrat o atenție specifică asupra hipocampului în cazurile de PTSD.
Ce este hipocampul?
Hipocampul este o parte a sistemului limbic al creierului. Sistemul limbic descrie un grup de structuri cerebrale care înconjoară tulpina creierului. Structurile cerebrale care alcătuiesc sistemul limbic joacă un rol major în modul în care se experimentează anumite emoții (frică și furie), motivații și memorie.
Hipocampul este responsabil pentru capacitatea de a stoca și de a recupera amintiri. Persoanele care au suferit un fel de deteriorare a hipocampului lor pot avea dificultăți în stocarea și retragerea informațiilor. Împreună cu alte structuri limbice, hipocampul joacă, de asemenea, un rol în capacitatea unei persoane de a depăși răspunsurile la frică.
Rolul hipocampului în PTSD
Mulți oameni cu PTSD întâmpină dificultăți legate de memorie. Este posibil să aibă dificultăți în amintirea anumitor părți ale evenimentului lor traumatic. Alternativ, unele amintiri pot fi vii și întotdeauna prezente pentru acești indivizi.
Persoanele cu PTSD pot avea, de asemenea, probleme în depășirea răspunsului lor de frică la gânduri, amintiri sau situații care amintesc de evenimentul lor traumatic. Datorită rolului hipocampului în memorie și experiența emoțională, se crede că unele dintre problemele persoanelor cu experiență PTSD pot sta în hipocamp.
Cum poate afecta PTSD hipocampul?
Unele studii sugerează că stresul constant poate afecta hipocampul.Când experimentăm stresul, corpul eliberează un hormon numit cortizol, care este util în mobilizarea organismului pentru a răspunde la un eveniment stresant. Unele studii pe animale, însă, arată că nivelurile ridicate de cortizol pot juca un rol în deteriorarea sau distrugerea celulelor din hipocampus.
În timp ce cortizolul este eliberat în cantități mai mari atunci când o persoană este supusă unui mare stres, fie cronic, fie acut, acest proces este de fapt mai complicat decât cortizolul crescut. Creșterea cortizolului semnalează și sistemul imunitar, care eliberează substanțe chimice inflamatorii numite citokine, care la rândul lor pot activa celulele numite microglia. La rândul lor, aceștia trec de la producția de serotonină la o producție mai mare de glutamat, un neurotransmițător excitator foarte important care, dacă este prezent în cantități excesive, poate duce la deteriorarea celulelor cerebrale sau la moarte. dăunează hipocampului.
Antidepresivele precum SSRI (cum ar fi Prozac) și SNRI (cum ar fi Cymbalta) ajută la blocarea transportului acestor citokine inflamatorii peste bariera hematoencefalică.
Cercetătorii au analizat, de asemenea, dimensiunea hipocampului la persoanele cu și fără PTSD. Au descoperit că persoanele care au cazuri severe, cronice de PTSD au hipocampi mai mici. Acest lucru indică faptul că simțirea stresului continuu ca rezultat al PTSD sever și cronic poate afecta în cele din urmă hipocampul, făcându-l mai mic.
Hipocampul joacă un rol în determinarea riscului de PTSD?
Nu toți cei care experimentează un eveniment traumatic dezvoltă PTSD. Prin urmare, cercetătorii au propus, de asemenea, că hipocampusul poate juca un rol în determinarea cine prezintă riscul de a dezvolta PTSD.
Mai exact, este posibil ca având un hipocamp mai mic să fie un semn că o persoană este vulnerabilă la dezvoltarea unui caz sever de PTSD în urma unui eveniment traumatic. Unii oameni se pot naște cu un hipocampus mai mic, care ar putea interfera cu capacitatea lor de a se recupera de la o experiență traumatică, punându-i în pericol de a dezvolta PTSD.
În studii gemene care s-au concentrat pe gemeni identici, cu un gemeni expus la un eveniment traumatic (luptă) și celălalt neexpus, cercetătorii sunt capabili să analizeze vulnerabilitățile preexistente care ar putea fi prezente la ambii gemeni, precum și diferențele care pot fi din cauza traumei. Deoarece participanții la gemeni împărtășesc aceleași gene, studierea gemenilor identici poate oferi o perspectivă asupra influenței geneticii asupra dezvoltării anumitor condiții.
De exemplu, în acest caz, dacă persoana care a dezvoltat PTSD are un hipocamp mai mic și are un gemeni expus non-traumatism care are un hipocamp mai mic, s-ar sugera că un hipocamp mai mic poate fi un semn de vulnerabilitate genetică pentru dezvoltarea PTSD în urma unei experiență traumatică.
De fapt, exact asta au descoperit cercetătorii. Persoanele cu PTSD sever au avut un hipocampus mai mic și au avut, de asemenea, un gemeni non-traumatizat expus cu un hipocampus mai mic. În consecință, un hipocamp mai mic poate fi un semn că o persoană este vulnerabilă sau are mai multe șanse să dezvolte PTSD după o experiență traumatică.
Desigur, este important să ne amintim că gemenii de multe ori împărtășesc același mediu în creștere, astfel încât este dificil să distrugem rolul pe care îl joacă natura versus hrana în dimensiunea hipocampului unei persoane. Deci, verdictul este încă în legătură cu adevărata relație dintre hipocamp și PTSD.
Cum pot fi utilizate aceste informații
Mai sunt multe de învățat despre rolul pe care îl joacă anumite părți ale creierului în formarea PTSD. Știind cum afectează PTSD creierul (și invers), este totuși foarte important de studiat.
Înțelegerea părților creierului care pot afecta PTSD poate duce la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente pentru tratarea tulburării. În plus, aceste informații ne pot ajuta, de asemenea, să identificăm mai bine cine este expus riscului de a dezvolta PTSD în urma unui eveniment traumatic.
