Când se întâmplă lucruri rele, ne place să credem că vom face tot ce este necesar pentru a schimba situația. Cercetările despre ceea ce este cunoscut sub numele de neputință învățată a arătat că atunci când oamenii simt că nu au control asupra a ceea ce se întâmplă, tind să renunțe și să-și accepte soarta.
Ce este neajutorarea învățată?
Neajutorarea învățată apare atunci când un animal este supus în mod repetat unui stimul aversiv de care nu poate scăpa. În cele din urmă, animalul va înceta să încerce să evite stimulul și se va comporta de parcă ar fi complet neajutorat să schimbe situația. Chiar și atunci când sunt prezentate oportunități de evadare, această neputință învățată va împiedica orice acțiune.
În timp ce conceptul este puternic legat de psihologia și comportamentul animalelor, se poate aplica și în multe situații care implică ființe umane.
Când oamenii simt că nu au control asupra situației lor, pot începe să se comporte într-un mod neajutorat. Această inacțiune poate determina oamenii să treacă cu vederea oportunitățile de ușurare sau schimbare.
Descoperirea neputinței învățate
Conceptul de neputință învățată a fost descoperit accidental de psihologii Martin Seligman și Steven F. Maier. Au observat inițial un comportament neajutorat la câini care erau condiționați clasic să se aștepte la un șoc electric după ce au auzit un ton.
Mai târziu, câinii au fost plasați într-o navetă care conținea două camere separate printr-o barieră joasă. Podeaua a fost electrificată pe o parte și nu pe cealaltă. Câinii supuși anterior condiționării clasice nu au încercat să scape, chiar dacă evitarea șocului presupunea sărind peste o mică barieră.
Pentru a investiga acest fenomen, cercetătorii au conceput apoi un alt experiment.
- În grupul unu, câinii au fost legați în hamuri pentru o perioadă de timp și apoi eliberați.
- În grupul doi, câinii au fost plasați în aceleași hamuri, dar au fost supuși unor șocuri electrice care puteau fi evitate prin apăsarea unui panou cu nasul.
- În grupa a treia, câinii au primit aceleași șocuri ca și cele din grupa a doua, cu excepția faptului că cei din acest grup nu au putut controla șocul. Pentru acei câini din al treilea grup, șocurile păreau a fi complet aleatorii și în afara controlului lor.
Câinii au fost apoi plasați într-o navetă. Câinii din primul și al doilea grup au aflat rapid că sărind bariera elimină șocul. Cei din grupa a treia, însă, nu au făcut nici o încercare de a scăpa de șocuri.
Datorită experienței lor anterioare, au dezvoltat o așteptare cognitivă că nimic din ceea ce au făcut nu ar împiedica sau elimina șocurile.
Neajutorarea învățată la oameni
Impactul neputinței învățate a fost demonstrat la diferite specii de animale, dar efectele sale pot fi observate și la oameni.
Luați în considerare un exemplu des folosit: un copil care are performanțe slabe la testele și sarcinile de matematică va începe rapid să simtă că nimic din ceea ce face nu va avea niciun efect asupra performanței sale la matematică. Când mai târziu se confruntă cu orice tip de sarcină legată de matematică, el poate experimenta un sentiment de neputință.
Neajutorarea învățată a fost, de asemenea, asociată cu mai multe tulburări psihologice diferite. Depresia, anxietatea, fobiile, timiditatea și singurătatea pot fi exacerbate de neputința învățată.
De exemplu, o femeie care se simte timidă în situații sociale poate începe să simtă în cele din urmă că nu poate face nimic pentru a-și depăși simptomele. Acest sentiment că simptomele ei sunt în afara controlului ei direct o poate determina să nu mai încerce să se angajeze în situații sociale, făcându-i astfel timiditatea și mai pronunțată.
Cercetătorii au descoperit, totuși, că neputința învățată nu se generalizează întotdeauna în toate situațiile și situațiile.
Un student care experimentează neputința învățată în ceea ce privește ora de matematică nu va experimenta neapărat aceeași neputință atunci când se confruntă cu efectuarea de calcule în lumea reală. În alte cazuri, oamenii pot experimenta neputință învățată care se generalizează într-o mare varietate de situații.
Neajutorarea învățată la copii
Neajutorarea învățată își are originea adesea în copilărie, iar îngrijitorii care nu au încredere sau care nu răspund pot contribui la aceste sentimente. Această neputință învățată poate începe foarte devreme în viață. Copiii crescuți în medii instituționalizate, de exemplu, prezintă adesea simptome de neajutorare chiar și în timpul copilăriei.
Când copiii au nevoie de ajutor, dar nimeni nu vine în ajutorul lor, este posibil să fie lăsați să simtă că nimic din ceea ce fac nu le va schimba situația. Experiențele repetate care întăresc aceste sentimente de neputință și deznădejde pot duce la creșterea până la maturitate, în cele din urmă, simțind că nu se poate face nimic pentru a-și schimba problemele.
Unele simptome comune ale neputinței învățate la copii includ:
- Nerespectarea cererii de ajutor
- Frustrare
- Renunța
- Lipsa efortului
- Stimă de sine scazută
- Pasivitate
- Slabă motivație
- Procrastinare
Neajutorarea învățată poate duce, de asemenea, la anxietate, depresie sau ambele. Când copiii simt că nu au avut niciun control asupra evenimentelor trecute din viața lor, câștigă așteptarea că evenimentele viitoare vor fi la fel de incontrolabile. Deoarece cred că nimic din ceea ce fac nu va schimba vreodată rezultatul unui eveniment, copiii sunt adesea lăsați să se gândească că nici măcar nu ar trebui să se deranjeze să încerce.
Luptele academice pot duce, de asemenea, la sentimente de neputință învățată. Un copil care depune eforturi pentru a se descurca bine, dar totuși o face prost, poate ajunge să simtă că nu are control asupra notelor sau performanței.
Deoarece nimic din ceea ce fac nu pare să facă vreo diferență, vor înceta să încerce și notele lor ar putea suferi și mai mult. Astfel de probleme pot afecta și alte domenii ale vieții copilului. Performanța lor slabă la școală îi poate face să simtă că nimic din ceea ce fac nu este corect sau util, astfel încât pot pierde motivația de a încerca și în alte domenii ale vieții lor.
Neajutorarea învățată și sănătatea mintală
Neajutorarea învățată poate contribui, de asemenea, la sentimentele de anxietate și poate influența apariția, severitatea și persistența unor afecțiuni precum tulburarea de anxietate generalizată (GAD).
Când simțiți anxietate cronică, puteți renunța în cele din urmă la găsirea ușurării, deoarece sentimentele dvs. anxioase par inevitabile și de netratat. Din această cauză, persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea sau depresia, pot refuza medicamente sau terapie care poate ajuta la ameliorarea simptomelor lor.
Pe măsură ce oamenii învață, neputința poate deveni un fel de cerc vicios. Când întâmpină probleme precum anxietatea sau depresia, oamenii pot simți că nu se poate face nimic pentru a ușura aceste sentimente.
Oamenii nu reușesc să caute opțiuni care ar putea ajuta, ceea ce contribuie apoi la sentimente mai mari de neputință și anxietate.
Rolul stilurilor explicative
Deci, ce explică de ce unii oameni dezvoltă neputință învățată, iar alții nu? De ce este specifică unor situații, dar mai globală în altele?
Atribuirea sau stilurile explicative pot juca, de asemenea, un rol în determinarea modului în care oamenii sunt afectați de neputința învățată. Această viziune sugerează că stilul caracteristic al unei persoane de a explica evenimentele ajută la determinarea dacă vor dezvolta sau nu neputință învățată.
Un stil explicativ pesimist este asociat cu o probabilitate mai mare de a experimenta neajutorarea învățată. Persoanele cu acest stil explicativ tind să considere evenimentele negative ca fiind inevitabile și inevitabile și tind să își asume responsabilitatea personală pentru astfel de evenimente negative.
Depășirea neputinței învățate
Deci, ce pot face oamenii pentru a depăși neputința învățată? Cercetările sugerează că neajutorarea învățată poate fi scăzută cu succes, mai ales dacă intervenția are loc în timpul debutului precoce. Neajutorarea învățată pe termen lung poate fi, de asemenea, redusă, deși poate necesita un efort pe termen lung.
Terapia poate fi eficientă în reducerea simptomelor neputinței învățate. Terapia cognitiv-comportamentală este o formă de psihoterapie care poate fi benefică în depășirea modelelor de gândire și comportamentale care contribuie la neajutorarea învățată.
Scopul TCC este de a ajuta pacienții să identifice modele de gândire negative care contribuie la sentimentele de neputință învățată și apoi să înlocuiască aceste gânduri cu gânduri mai optimiste și raționale. Acest proces implică adesea analizarea atentă a ceea ce gândești, provocarea activă a acestor idei și contestarea tiparelor de gândire negative.
Un studiu efectuat pe animale a sugerat că exercițiile fizice pot fi utile în reducerea simptomelor neputinței învățate.
Un cuvânt de la Verywell
Neajutorarea învățată poate avea un impact profund asupra sănătății mintale și bunăstării. Persoanele care suferă de neajutorare învățată sunt, de asemenea, susceptibile să experimenteze simptome de depresie, niveluri ridicate de stres și mai puțină motivație pentru a avea grijă de sănătatea lor fizică.
Nu toată lumea răspunde la experiențe în același mod. Unii oameni sunt mai predispuși să experimenteze neputința învățată în fața unor evenimente incontrolabile, adesea din cauza factorilor biologici și psihologici. Copiii crescuți de părinți neajutorați, de exemplu, sunt, de asemenea, mai predispuși să experimenteze neajutorarea învățată.
Dacă simțiți că neputința învățată ar putea avea un impact negativ asupra vieții și sănătății dvs., luați în considerare discutarea cu medicul dumneavoastră despre pașii pe care îi puteți lua pentru a aborda acest tip de gândire.
O evaluare suplimentară poate duce la un diagnostic și tratament precis care vă pot ajuta să înlocuiți tiparele de gândire negative cu altele mai pozitive. Un astfel de tratament vă poate permite să înlocuiți sentimentele de neputință învățată cu un sentiment de optimism învățat.