Ce anume alcătuiește o emoție? Conform unei teorii majore a emoției, există două componente cheie: excitare fizică și etichetă cognitivă. Cu alte cuvinte, experiența emoției implică mai întâi un fel de răspuns fiziologic pe care mintea îl identifică apoi.
Teoriile cognitive ale emoției au început să apară în anii 1960, ca parte a ceea ce este adesea menționat ca „revoluția cognitivă” în psihologie. Una dintre primele teorii cognitive ale emoției a fost una propusă de Stanley Schachter și Jerome Singer, cunoscut sub numele de teoria cu doi factori a emoției.
Ce este teoria celor doi factori?
La fel ca teoria emoției James-Lange și, spre deosebire de teoria emoției Cannon-Bard, Schachter și Singer au simțit că excitarea fizică joacă un rol primordial în emoții. Cu toate acestea, au sugerat că această excitare a fost aceeași pentru o mare varietate de emoții, astfel încât excitația fizică nu ar putea fi responsabilă de răspunsurile emoționale.
Teoria emoțională cu doi factori se concentrează pe interacțiunea dintre excitare fizică și modul în care etichetăm cognitiv acea excitare. Cu alte cuvinte, simplul sentiment de excitare nu este suficient; de asemenea, trebuie să identificăm excitația pentru a simți emoția.
Deci, imaginați-vă că sunteți singuri într-o parcare întunecată care merge spre mașină. Un bărbat ciudat iese brusc dintr-un șir de copaci din apropiere și se apropie rapid. Secvența care urmează, conform teoriei cu doi factori, ar fi cam așa:
- Văd un om ciudat care merge spre mine.
- Inima îmi zboară și tremur.
- Frecvența cardiacă rapidă și tremurul meu sunt cauzate de frică.
- Sunt îngrozit!
Procesul începe cu stimulul (omul ciudat), care este urmat de excitare fizică (bătăi rapide ale inimii și tremur). La aceasta se adaugă eticheta cognitivă (asocierea reacțiilor fizice la frică), care este imediat urmată de experiența conștientă a emoției (frica).
Mediul imediat joacă un rol important în modul în care răspunsurile fizice sunt identificate și etichetate. În exemplul de mai sus, decorul întunecat, singuratic și prezența bruscă a unui străin rău augur contribuie la identificarea emoției ca frică.
Ce s-ar întâmpla dacă te-ai îndrepta spre mașina ta într-o zi însorită și o femeie în vârstă ar începe să se apropie de tine? În loc să simți frică, ai putea interpreta răspunsul tău fizic ca ceva de genul curiozității sau îngrijorării dacă femeia părea că are nevoie de asistență.
Schachter and Singer’s Experiment
Într-un experiment din 1962, Schachter și Singer și-au pus teoria la încercare. Un grup de 184 de participanți de sex masculin a fost injectat cu epinefrină, un hormon care produce excitare, inclusiv bătăi cardiace crescute, tremurături și respirație rapidă.
Tuturor participanților li s-a spus că li se injectează un nou medicament pentru a-și testa vederea. Cu toate acestea, un grup de participanți a fost informat despre posibilele efecte secundare pe care le-ar putea provoca injecția, în timp ce celălalt grup de participanți nu a fost. Participanții au fost apoi plasați într-o cameră cu un alt participant care a fost de fapt confederat în experiment.
Confederația a acționat fie în unul din cele două moduri: euforic, fie supărat. Participanții care nu au fost informați cu privire la efectele injecției au fost mai predispuși să se simtă mai fericiți sau mai supărați decât cei care au fost informați.
Cei care se aflau într-o cameră cu confederatul euforic au fost mai predispuși să interpreteze efectele secundare ale drogului ca fiind fericire, în timp ce cei expuși confederatului supărat au fost mai predispuși să interpreteze sentimentele lor ca furie.
Schacter și Singer au emis ipoteza că, dacă oamenii ar experimenta o emoție pentru care nu aveau nicio explicație, atunci ei ar eticheta aceste sentimente folosindu-și sentimentele în acest moment. Rezultatele experimentului au sugerat că participanții care nu aveau nicio explicație pentru sentimentele lor erau mai susceptibili de a fi susceptibili la influențele emoționale ale confederației.
Critica teoriei cu doi factori
În timp ce cercetările lui Schachter și Singer au generat multe cercetări suplimentare, teoria lor a fost, de asemenea, supusă criticilor. Alți cercetători au susținut doar parțial concluziile studiului inițial și au prezentat uneori rezultate contradictorii.
În replicile lui Marshall și Zimbardo, cercetătorii au descoperit că participanții nu au mai multe șanse să acționeze euforic atunci când sunt expuși unui confederat euforic decât atunci când au fost expuși unui confederat neutru. Într-un alt studiu realizat de Maslach, sugestia hipnotică a fost utilizată pentru a induce excitare, mai degrabă decât pentru a injecta epinefrină.
Rezultatele au sugerat că excitația fizică inexplicabilă era mai probabil să genereze emoții negative, indiferent de tipul de afecțiune confederată la care erau expuși.
Alte critici ale teoriei cu doi factori includ, uneori, emoțiile sunt experimentate înainte de a ne gândi la ele. Alți cercetători au susținut sugestia inițială a lui James-Lange conform căreia există diferențe fiziologice reale între emoții.