Tulburarea de ruminație implică aducerea alimentelor mestecate sau înghițite anterior înapoi la gură, fie pentru a scuipa, fie pentru a înghiți din nou. Se mai numește uneori tulburare de regurgitare.
La bebeluși, tulburarea de ruminație se termină de obicei fără nicio intervenție medicală. Dar starea poate dura și în anii următori. Majoritatea persoanelor care sunt tratate pentru tulburarea de ruminare sunt copii și adulți cu dizabilități intelectuale și / sau întârzieri în dezvoltare. Pentru acești oameni, insuficiența și rumenirea par a fi liniștitoare.
Tulburarea de ruminare diferă de vărsăturile auto-induse mai frecvent întâlnite în anorexia nervoasă și bulimia nervoasă, deoarece în tulburarea de ruminare regurgitarea este de obicei automată și nu este de obicei destinată să influențeze forma sau greutatea.
Este important să ne amintim că, deoarece aceste comportamente de ruminație sunt adesea făcute în secret și există teama de modul în care alții vor reacționa la aceasta, se presupune că mulți oameni care se luptă cu această tulburare nu caută tratament.
Din păcate, nu se cunoaște adevărata prevalență a tulburării de ruminație.
Diagnosticarea tulburării de rumină
Pentru a îndeplini criteriile pentru diagnosticarea tulburării de rumină, cineva trebuie să îndeplinească toate criteriile pentru starea prezentată în Manualul de diagnosticare și statistic al tulburărilor mintale (DSM-V), ghidul pe care profesioniștii din domeniul sănătății mintale îl folosesc pentru a diagnostica afecțiunile mentale. Aceste criterii includ:
- Regurgitare repetată a alimentelor timp de cel puțin o lună. Acest aliment poate fi mestecat din nou, înghițit din nou sau scuipat. Regurgitarea are loc fără nici un fel de greață sau repicături.
- Nu există nicio afecțiune medicală care să determine persoana să regurgiteze mâncarea (de exemplu, cineva cu arsuri la stomac proaste poate regurgita alimentele neintenționat).
- Această problemă nu apare exclusiv atunci când persoana suferă de o altă tulburare de hrănire sau de alimentație, cum ar fi anorexia nervoasă, bulimia nervoasă, tulburarea alimentației excesive sau tulburarea restrictivă a consumului de alimente.
- Dacă simptomele apar alături de o altă tulburare mintală, simptomele sunt suficient de severe pentru a justifica atenția de la sine.
Tulburarea de ruminație este relativ rară în rândul adulților care primesc tratament pentru tulburările alimentare. Un studiu recent a evaluat 149 de femei consecutive care au intrat în tratament rezidențial pentru o tulburare de alimentație și a constatat că 4 pacienți îndeplineau criteriile pentru tulburarea de ruminare, dar nu erau eligibili pentru un diagnostic formal, deoarece îndeplineau criteriile pentru una dintre celelalte tulburări de alimentație.
Complicațiile tulburării de ruminare
Persoanele care suferă de tulburări de rumină pot suferi de malnutriție și acest lucru poate duce la o serie de alte complicații medicale. Malnutriția poate apărea deoarece, mai degrabă decât să mănânce mai multă mâncare, persoana mănâncă și re-mestecă continuu același aliment mereu și iar.
Copiii mai mari și adulții pot, de asemenea, să restricționeze ceea ce mănâncă pentru a evita reacțiile sociale negative la ruminarea lor. Complicațiile mai puțin extreme ale tulburării de ruminație sunt respirația urât mirositoare, cariile dentare și ulcerele de pe esofag.
Tratament
Din păcate, există foarte puține cercetări privind tratamentul tulburării de ruminare. Cu toate acestea, tratamentul acestor simptome trebuie individualizat pentru fiecare persoană, în funcție de existența sau nu a unei alte tulburări concomitente, cum ar fi anorexia nervoasă sau bulimia nervoasă, sau dacă persoana este întârziată intelectual.
Dacă persoana cu tulburare de ruminație suferă, de asemenea, de o altă tulburare de alimentație, atunci obiectivele tratamentului se vor concentra pe acea problemă, cu scopul de a reduce toate simptomele legate de tulburarea de alimentație.
Pentru un copil mic sau cineva care are o dizabilitate intelectuală sau o întârziere, tratamentul va include probabil un anumit tip de terapie comportamentală și poate include obiective precum schimbarea modului (modurilor) în care persoana este capabilă să se calmeze.
Strategiile comportamentale, cum ar fi antrenamentul respirației diafragmatice, care îi învață pe indivizi să respire folosind mușchii diafragmei sunt deseori eficiente, deoarece respirația diafragmatică este incompatibilă cu regurgitarea. Auto-monitorizarea comportamentului poate fi, de asemenea, benefică, atrăgând o mai mare conștientizare a comportamentului.
