Grupul de control este compus din participanți care nu primesc tratamentul experimental. Atunci când desfășoară un experiment, aceste persoane sunt alocate aleatoriu să facă parte din acest grup. De asemenea, seamănă foarte mult cu participanții care fac parte din grupul experimental sau cu persoanele care primesc tratamentul.
Deși nu primesc tratamentul, ei joacă un rol vital în procesul de cercetare. Experimentatorii compară grupul experimental cu grupul de control pentru a determina dacă tratamentul a avut efect. Servind ca grup de comparație, cercetătorii sunt capabili să izoleze variabila independentă și să analizeze impactul pe care l-a avut.
De ce este important un grup de control
În timp ce grupul de control nu primește tratament, acesta joacă un rol critic în procesul experimental. Acest grup servește drept punct de referință, permițând cercetătorilor să compare grupul experimental cu grupul de control pentru a vedea ce fel de impact se modifică la variabila independentă produsă.
Deoarece participanții au fost repartizați aleatoriu fie grupului de control, fie grupului experimental, se poate presupune că grupurile sunt comparabile.
Orice diferență între cele două grupuri este, prin urmare, rezultatul manipulărilor variabilei independente. Experimentatorii efectuează exact aceleași proceduri cu ambele grupuri, cu excepția manipulării variabilei independente din grupul experimental.
Exemplu de grup de control
Imaginați-vă că un cercetător este interesat să stabilească modul în care distracțiile din timpul unui examen influențează rezultatele testului. Cercetătorul ar putea începe prin a defini operațional ce înseamnă prin distragere a atenției, precum și pentru a forma o ipoteză.
În acest caz, el ar putea defini distragerea atenției ca modificări ale temperaturii camerei și ale nivelurilor de zgomot. Ipoteza sa ar putea fi că elevii dintr-o cameră puțin mai caldă și mai zgomotoasă vor avea performanțe mai slabe decât studenții dintr-o cameră normală atât din punct de vedere al temperaturii, cât și al zgomotului.
Pentru a-și testa ipoteza, cercetătorul selectează un grup de participanți care urmează cu toții aceeași clasă de matematică la facultate. Toți studenții au primit aceleași instrucțiuni și resurse pe parcursul semestrului. Apoi, el alocă participanții la întâmplare fie grupului de control, fie grupului experimental.
Studenții din grupul de control susțin un examen de matematică în clasa lor normală. Camera este liniștită pe durata testului, iar temperatura camerei este setată ca fiind confortabilă la 70 de grade Fahrenheit.
În grupul experimental, elevii susțin exact același test în aceeași clasă, dar de data aceasta variabilele independente sunt manipulate de experimentator. O serie de zgomote puternice și puternice sunt produse în sala de clasă de alături, creând impresia că are loc un tip de lucrări de construcție. În același timp, termostatul este ridicat la o temperatură de 80 de grade Fahrenheit.
După cum puteți vedea, procedurile și materialele utilizate atât în grupul de control, cât și în grupul experimental sunt aceleași.
Cercetătorul a folosit aceeași cameră, aceleași proceduri de administrare a testelor și același test în ambele grupuri. Singurul lucru care diferă este cantitatea de distragere creată de nivelurile de zgomot și temperatura camerei din grupul experimental.
După finalizarea experimentului, cercetătorul poate examina rezultatele testului și începe să facă comparații între grupul de control și grupul experimental. Ceea ce descoperă este că scorurile la examenul de matematică au fost semnificativ mai mici în grupul experimental decât în grupul de control. Rezultatele susțin ipoteza sa că distracțiile, cum ar fi excesul de zgomot și temperatura, pot afecta scorurile testelor.